Sănătate

Tineri europeni, pregătiți-vă de aventură! Programul DiscoverEU revine cu o nouă ediție, oferind 40.000 de bilete de tren gratuite pentru călătorii prin Europa

Tineri europeni, pregătiți-vă de aventură! Programul DiscoverEU revine cu o nouă ediție, oferind 40.000 de bilete de tren gratuite pentru călătorii prin Europa

Tineri europeni, pregătiți-vă de aventură! Programul DiscoverEU revine cu o nouă ediție, oferind 40.000 de bilete de tren gratuite pentru călătorii prin Europa. Înscrierile au început pe 8 aprilie și se vor încheia pe 22 aprilie, oferind șansa unei experiențe memorabile.

Cine poate beneficia de călătoriile gratuite

Programul se adresează tinerilor de 18 ani. Mai exact, pot aplica cei născuți între 1 iulie 2007 și 30 iunie 2008. Pentru a fi eligibili, candidații trebuie să completeze un chestionar online cu cinci întrebări despre Uniunea Europeană și o întrebare suplimentară. Totodată, este necesară furnizarea unui act de identitate.

Cetățenii și rezidenții statelor membre ale Uniunii Europene sunt invitați să participe, dar și cei din regiunile ultraperiferice, din țările și teritoriile de peste mări asociate Uniunii Europene sau din statele terțe asociate programului Erasmus+: Islanda, Liechtenstein, Macedonia de Nord, Norvegia, Serbia și Turcia.

Tinerii cu dizabilități, probleme de sănătate sau din medii socioeconomice defavorizate vor primi sprijin suplimentar. Acesta poate include posibilitatea de a călători cu însoțitori sau acces la finanțare suplimentară, menită să faciliteze participarea.

Planificarea călătoriei și beneficiile oferite

Câștigătorii vor primi un voucher de călătorie valabil pentru transportul cu trenul. În cazul celor care locuiesc pe insule sau în zone izolate, vor fi luate în considerare și alte mijloace de transport. Pe lângă biletul gratuit, participanții vor beneficia de un card de reducere.

Acesta oferă acces la zeci de mii de reduceri la transportul public, cultură, cazare, alimente, sport și diverse alte servicii în țările eligibile. Participanții vor avea, de asemenea, oportunitatea de a participa la reuniuni de informare înainte de plecare și la reuniuni DiscoverEU. Aici, tinerii se vor putea întâlni cu alți călători și pot aprofunda cunoștințele despre UE.

Călătoriile pot fi efectuate timp de maximum o lună, timp de șapte zile, în perioada 1 iulie 2026 și 30 septembrie 2027. Tinerii își pot crea propriile rute sau se pot inspira din itinerarii sugerate, cum ar fi Ruta Culturală DiscoverEU. Aceasta combină mai multe destinații culturale, punând accent pe arhitectură, muzică, arte plastice, teatru, modă și design.