Conform Economistul.ro: Valurile de căldură devin o vulnerabilitate strategică pentru Europa de Vest, avertizează Carnegie Europe, nu doar o simplă criză de sănătate publică. Potrivit Rym Momtaz, editorul șef al Strategic Europe la Carnegie Europe, statele vest-europene nu sunt pregătite corespunzător pentru fenomene climatice care devin tot mai frecvente, deși se prezintă adesea ca actori capabili să gestioneze crize militare, economice sau de securitate. Această discrepanță între capacitatea declarată și realitatea adaptării la schimbările climatice subliniază o slăbiciune profundă în securitatea continentului.
Pregătirea deficitară în fața unor riscuri cunoscute
Europa de Vest se confruntă deja cu al treilea val de căldură extremă de la sfârșitul lunii mai 2026, evenimente care sunt așteptate să se intensifice. Cu toate acestea, numeroase țări bogate din regiune continuă să aibă dificultăți în implementarea unor măsuri de adaptare elementare. Dezbaterea publică din țări precum Belgia, Franța, Germania și Regatul Unit despre instalarea sistemelor de aer condiționat este un exemplu al unei probleme mai ample. Pentru Momtaz, această dispută depășește simplul confort și evidențiază incapacitatea sistemelor publice de a se adapta rapid la amenințări predictibile.
Comparația realizată de Momtaz între reacția lentă la criza climatică și impactul presiunii exercitate de schimbarea relației transatlantice este semnificativă. Ea sugerează că metodele directe ale președintelui american Donald Trump au determinat Europa să își asume propria apărare mai rapid decât au reușit decesele cauzate de valurile de căldură să accelereze adaptarea climatică. Un argument central este că o Europă paralizată de temperaturi extreme transmite un semnal de slăbiciune strategică. Dacă infrastructura civilă și cea cu dublă utilizare cedează în fața unui fenomen anticipat, credibilitatea capacității de a răspunde la crize militare sau hibride scade.
Impactul asupra infrastructurii critice și economiei
Valurile de căldură pun o presiune enormă pe infrastructura europeană. Tranporturile feroviare, de exemplu, au fost afectate de șine deformate de căldură, ducând la întârzieri și situații incomode pentru pasageri, cu probleme de ventilație și aer condiționat în trenuri supraaglomerate. Spitalele au funcționat în condiții precare, lipsite de răcire adecvată, în timp ce școlile și grădinițele înregistrau temperaturi interioare ce depășeau 30 de grade Celsius.
Agricultura sufere suferă, de asemenea, pierderi, cu animale de fermă afectate sau pierdute, și terenuri secătuite de arșiță. Economia urbană este perturbată, lucrătorii fiind nevoiți să își adapteze programele pentru a acorda îngrijiri copiilor și rudelor în vârstă. Așadar, Momtaz critică și răspunsurile oficiale considerate insuficiente, cum ar fi recomandările de a evita ieșirile în orele caniculare sau reticența instituțională față de sistemele de aer condiționat, considerând că acestea nu inspiră încredere în capacitatea guvernelor de a gestiona crize mai complexe.
O strategie necesară pentru o Europă rezilientă
Respingând ideea că adaptarea la căldură ar contrazice tranziția verde, autoarea argumentează că izolarea clădirilor, umbrirea și eficiența energetică sunt necesare, dar nu suficiente în fața temperaturilor extreme. În astfel de condiții, răcirea interioară devine esențială pentru salvarea de vieți. Franța, cu mixul său energetic bazat pe nuclear, oferă un exemplu unde calculul cost-beneficiu al aerului condiționat ar trebui să ia în considerare, conform analizei Carnegie Europe, decesele provocate de căldură și semnalul geopolitic transmis de o infrastructură incapabilă să funcționeze în condiții extreme.
Ceea ce se cere nu este doar instalarea de aparate de aer condiționat, ci o schimbare mai amplă a abordării. Aceasta implică adaptare locală, reglementări simplificate, inovație accelerată, creștere economică durabilă și o strategie diplomatică globală mai activă pentru atenuarea efectelor schimbărilor climatice. Europa a demonstrat, în alte contexte, capacitatea de a se transforma rapid, de la reforme economice în Suedia anilor ’90, la digitalizarea Estoniei, schimbarea modelului de securitate al Finlandei sau răspunsurile comune la pandemia COVID-19 și la invazia Rusiei în Ucraina. Problema actuală este că acești pași nu au fost suficient de ambițioși sau grăbiți. Crizele climatice și de securitate sunt deja o realitate, iar capacitatea Europei de a-și proteja modul de viață depinde de reziliența infrastructurii sale de bază în fața riscurilor cunoscute.
Sursa: Economistul.ro
