Conform HotNews: Centralele pe cărbune, o tehnologie depășită, dar încă invocată în dezbaterile energetice
Renunțarea la centralele pe cărbune este un pas inevitabil în tranziția energetică europeană, la fel cum revenirea la pager ar fi un pas înapoi tehnologic, susține Corina Murafa, expert în politici energetice. Chiar dacă România a produs mult timp energie pe bază de cărbuni, la fel ca alte țări europene, menținerea acestei tehnologii este nerealistă din punct de vedere tehnic și comercial. Potrivit expertului, cele 1600 de megawați instalați pe cărbune ai României nu au fost exploatați la capacitate maximă nici în cele mai aglomerate zile de vară, ajungând la un maxim de 800-900 de megawați.
Costuri ridicate și dependență externă, principalele dezavantaje ale energiei pe cărbune
Centralele pe cărbune, comparate cu „trabanturile din anii ’80”, produc energie la un preț ridicat, devenind mai rentabil importul de electricitate chiar și din țări vecine. Aceste unități energetice nu mai fac față exigențelor tehnice și comerciale actuale, în ciuda faptului că unele sunt încă în conservare, nu dezafectate. Revenirea la utilizarea lor, prin redeschiderea unor grupuri, ar crea noi probleme, inclusiv dependența de furnizori externi de lignit, întrucât resursele interne nu ar fi suficiente.
În contextul discuțiilor despre tranziția energetică, se invocă exemple precum Polonia și Germania, țări care încă utilizează cărbunele. Cu toate acestea, Polonia a pornit de la un mix energetic bazat în proporție de 90% pe cărbune, în timp ce România se afla la 20%, o poziție mult mai avantajoasă. Chiar și Polonia a reușit să reducă drastic dependența de cărbune și să își tripleze capacitatea pe regenerabile în ultimii ani, ajungând la 50%.
Stocarea energiei, „cenușăreasa” strategiilor energetice naționale
Stocarea energiei pe baterii a fost mereu neglijată în strategiile energetice românești, din cauza intereselor comerciale și politice mai puternice legate de gaz, nuclear și cărbune. Companiile de stat, axate pe aceste tehnologii, nu au încurajat dezvoltarea stocării, deoarece aceasta ar fi concurat direct cu ele. Această lipsă de viziune a dus la o dependență de importuri, în ciuda existenței unei fabrici de baterii în România, care produce în principal pentru export.
Pe plan european, se caută soluții pentru a reduce dependența de tehnologia chineză în domeniul regenerabilelor, promovând producția locală. Uniunea Europeană a stabilit ca proiectele energetice noi să includă minimum 40-50% componente „made in Europe”.
Gazul din Marea Neagră, deși o resursă importantă, nu va fi suficient pentru a acoperi consumul prognozat, în special în contextul intenției de gazificare a țării și construirii de noi centrale. Mai mult, exploatarea sa este supusă riscurilor de securitate din cauza situației geopolitice din regiune și va fi un gaz scump pe piața europeană.
Problemele majore ale sistemului energetic românesc rămân politizarea, corupția, lipsa de transparență și utilizarea neeconomică a resurselor, acestea afectând investițiile și dezvoltarea companilor de stat. O viziune centralistă, care favorizează câteva companii mari, pune bețe în roate energiei descentralizate și prosumatorilor, în ciuda schimbărilor fundamentale ale sistemului energetic la nivel global.
În ciuda provocărilor, există motive de optimism. Tehnologia evoluează, iar consumatorii devin mai conștienți de importanța eficienței energetice. Prosumatorii, prin contribuția lor la sistem, fac mai mult decât cele două reactoare de la Cernavodă împreună, demonstrând dorința oamenilor de a-și lua soarta în propriile mâini și potențialul energiei descentralizate, într-un context european puternic.
Corina Murafa va oferi detalii suplimentare despre cauzele crizei de la Cernavodă într-o ediție viitoare a HotNews.
Sursa: HotNews
