Cătălina Andrieș a transformat un vis din trecutul Bucureștiului într-un spațiu viu, interactiv și educativ, dedicat epocii comuniste. În inima Capitalei, muzeul pe care l-a fondat nu doar că păstrează amintirile unei perioade tumultoase, ci provoacă vizitatorii să atingă și să simtă atmosfera vremurilor de tristă amintire. Cu o abordare inovatoare, Andrieș reușește să redea trecutul într-un mod vizual și kinestezic, atrăgând peste 1.500 de persoane lunar, majoritatea străini și turiști, dar și bucureșteni curioși să descopere adevărul dincolo de nostalgie.
Un proiect de suflet în ciuda provocărilor pandemiei
Începuturile au fost simple și concentrate pe educație, nu pe turism sau divertisment. Ideea unui muzeu al comunismului a apărut în 2018, chiar din dorința de a oferi românilor o altă perspectivă asupra perioadei regimului comunist, pe care mulți o percep doar prin povești negative sau imagini distorsionate. „Noi nu ne-am gândit de la început să facem cafenea de niciun fel. Noi ne-am gândit direct la muzeu încă din 2018”, explică Andrieș, adăugând că pandemia a amânat proiectul, dar nu l-a oprit. După o reluare a planurilor în 2022, ea și echipa sa au reușit să amenajeze spațiul în doar șase luni pentru inaugurarea din iulie 2023.
Muzeul ca experiență de „edutainment”
Spațiul surpinde nu doar prin conținutul expoziției, ci și prin modul în care publicul poate interacționa cu exponatele. Mai multe obiecte, precum haine, publicații sau mobilier, pot fi atinse, folosite și chiar înlocuite, conferind astfel vizitatorilor senzația de a păși în propria copilărie sau în timpurile regimului comunist. „Faptul că lucrăm cu istorie recentă ne permite ca unele obiecte să fie lăsate la liber pentru o experiență, deoarece muzeele din țară nu au o imagine foarte bună”, mărturisește Andrieș, explicând că abordarea sa este diferită de cea tradițională, mult mai strictă și conservatoare.
Muzeul se bazează pe cele trei tipuri de învățare: vizual, auditiv și kinestezic, fiind perceput ca o experiență completă și immersivă, nu doar ca o prezentare statică. Muzica de pe vinil, materialele tactile și atmosfera recreată în detaliu îi fac pe vizitatori să retrăiască scenarii din trecut, uneori pline de dificultăți, alteori de momente intime.
Redefinirea percepției despre comunism și viitorul muzeului
Pentru Andrieș, muzeul nu promovează o viziune simplistă de nostalgie, ci arată realitatea dură a acelei epoci, încărcată de violență, cenzură și suferințe. „Comunismul a fost impus prin violență. Vorbim despre detenție politică, confiscare de proprietăți, și oameni trimiși la închisoare pentru că nu au fost de acord cu regimul.” Ea rememorează pe larg perioadele critice, de la decretul antiavort la cenzura în cultură, ilustrând cu exemple concrete, precum operele scriitorilor care au folosit metafore pentru a ocoli cenzura.
În același timp, Andrieș este conștientă că trecutul nu poate fi omis sau ignorat. „Dacă citim textele din muzeu, ele vor aduce întotdeauna balanța spre lucruri negative, dar ca să îl faci pe om receptiv trebuie să îl aduci puțin spre interior.” Astfel, ea speră ca viitorul muzeului să includă zone industriale, ateliere și experiențe practice în stilul muzeelor immersive, unde vizitatorii să poată face croitorie, tâmplărie sau alte activități din trecut.
Reflectări personale și perspective de dezvoltare
Pe lângă obiectele din patrimoniu, muzeul păstrează și amintiri personale, precum fotografii de familie și obiecte donate de bucureșteni, ceea ce îi conferă un caracter mai intim și autentic. Andrieș visează la extinderea spațiului, atingerea celor trei-patru mii de metri pătrați, pentru a crea un cadru complet în care istoria să fie trăită din plin. În inima acestei viziuni stă dorința de a educa și de a deschide ochii celor tineri, pentru a înțelege mai bine ce înseamnă cu adevărat libertatea, dar și consecințele unei perioade de întuneric.
Cu optimism, dar și cu conștientizarea durerii evenimentelor din trecut, Cătălina Andrieș îmbrățișează provocarea de a face din muzeul său un loc unde istoria recentă capătă un dialog autentic cu prezentul, iar Bucureștiul devine mai mult decât orașul său obișnuit — devine o punte între trecut și viitor.
