Gură de oxigen insuficientă pentru controlul banilor publici în România: cât a recuperat cu adevărat Curtea de Conturi între 2018 și 2024
Mecanismul de control al banului public în România, unul dintre cele mai importante instrumente pentru asigurarea responsabilității financiare a instituțiilor statului, pare să fi devenit mai mult o formalitate birocratică decât un real mecanism de verificare și sancționare. În ultimii ani, această situație a fost ilustrată prin cifrele sumare prezentate de Curtea de Conturi, care arată o distribuție halucinantă între deconturile identificate și cele recuperate. În perioada 2018-2024, instituția condusă de Mihai Busuioc, actual judecător la Curtea Constituțională, a detectat o gaură de aproape 6,8 miliarde de lei în bugetele companiilor de stat și ale autorităților publice. Cu o eficiență de doar 0,09%, instanța a reușit să recupereze de fapt doar șase milioane de lei, în condițiile în care peste jumătate dintre sesizări penale au fost deja clasate.
Un sistem de control care nu dă rezultate concrete
Suma uriașă de bani dispărută indică clar faptul că ceea ce ar trebui să fie un mecanism de prevenție și sancționare a delictelor financiare a devenit, de fapt, un instrument birocratic ineficient. Conform datelor publicate, auditorii au transmis 529 de sesizări penale către parchete, însă efectul juridic s-a limitat aproape exclusiv la un bilanț statistic, fără a conduce la acțiuni concrete de recuperare sau sancționare. În realitate, doar 12 dosare au ajuns pe rolul instanțelor, în timp ce alte 170 sunt încă într-un stadiu incert de urmărire penală, fiind aproape lipsite de perspective reale de soluționare.
Un alt aspect alarmant este faptul că, din totalul sesizărilor penale, aproape 50 s-au pierdut definitiv în administrativul complicat dintre diversele instituții implicate. Aceste cifre ridică semne de întrebare privind coordonarea și eficiența sistemului de control, care pare mai degrabă o ștampilă formală decât o veritabilă armă împotriva corupției sau a gestionării ineficiente a fondurilor publice.
Secretele dosarelor de miliarde din Sectorul 1: dosare dispărute și neexplicate
Cel mai grav exemplu al disfuncționalității instituționale îl reprezintă cazul din Sectorul 1 al Capitalei, unde s-au pierdut date despre dosare de control care vizează prejudicii estimate la aproape 3,3 miliarde de lei. În 2021, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 a fost sesizat cu două adrese diferite referitoare la Societatea de Administrare a Participațiilor Statului în Energie (SAPE), în urma unor controale care indicau grave nereguli în anii 2012 și 2013. În ciuda acestei situații, procurorii nu au reușit să localizeze cele două dosare în evidențele lor, iar Curtea de Conturi nu a putut oferi explicații sau rapoarte din controalele respective, ceea ce amplifică senzația de impunitate și neclaritate.
Cazul devine cu atât mai grav cu cât datele arată că aceste dosare, ciudat sau nu, au dispărut din evidențe, sugerând probleme sistemice în gestionarea dosarelor cu impact financiar major. Într-o societate în care transparența și responsabilitatea sunt considerate fundamentale pentru încrederea în instituții, astfel de dispariții creează un climat de incertitudine și suspiciune de protejare a faptelor de corupție.
Ce urmează? O întrebare fără răspuns clar
Situația cu adevărat alarmantă a acestor cifre și cazuri scoate la lumină dificultățile majore cu care se confruntă sistemul de control în România. În condițiile în care doar câteva dosare au ajuns în instanțe și un număr semnificativ de sesizări sunt ignorate sau pierdute, perspectiva unei justiții eficiente și a responsabilizării managerilor publici rămâne incertă. În timp ce Curtea de Conturi încearcă, formal, să-și exercite rolul, realitatea pare să fie că mecanismele instituționale nu sunt suficient de robuste pentru a gestiona sumele colosale și neregulile semnalate.
Ultimele dezvăluiri și cazurile flagrante din Sectorul 1 ridică întrebări despre modul în care instituțiile statului pot, sau mai degrabă nu pot, să asigure responsabilitatea și corectitudinea în gestionarea banilor publici. În absența unor măsuri concrete pentru consolidarea controlului și sancționarea efectivă, banii contribuabililor continuă, probabil, să fie cheltuiți sau dispăruți cu aproape aceleași lipsă de urmări. Iar tarele sistemului par să devină din ce în ce mai evidente, în timp ce semi-obscuritatea din jurul dosarelor dispar și sumelor uriașe continuă să reprezinte una dintre cele mai mari provocări ale administrației publice românești.
