Carol Davila, figura emblematică a medicinei românești, nu a fost doar un vizionar în domeniul medical, ci și o personalitate complexă, cu bune și rele. Medicul francez, numit în 1853 de domnitorul Barbu Știrbei șef al serviciului sanitar al armatei, a contribuit decisiv la organizarea sistemului medical și a învățământului de profil din România. Dar, dincolo de realizările profesionale, cum era el, ca om?
Un „țicnit” cu geniu, dar și cu frustrări
Constantin Argetoianu, apropiat al familiei Davila, l-a descris în memoriile sale ca fiind un „mare organizator, un mare animator, un om de o inteligență aproape genială – dar în același timp (…) un țicnit.” Argetoianu povestea despre accesele de furie ale lui Davila, care se manifestau inclusiv în timpul mesei, cu farfurii zburând prin casă.
Deși a avut un rol major în înființarea Școlii Naționale de Medicină și Farmacie (1857), precursorul Facultății de Medicină din București, Davila a fost, de asemenea, un om chinuit de frustrări. Spre bătrânețe, acesta s-a certat cu vechii săi prieteni, Ion C. Brătianu și C.A. Rosetti, dar și cu regele Carol I, nemulțumit de „ingratitudinea omenească”. Ana Racoviță, a doua soție a lui Davila, a reușit o vreme să-l liniștească, dar cu timpul, amarul și-a făcut loc în sufletul medicului. Argetoianu mărturisea că „violențele deveniseră mai rare și fuseseră înlocuite printr-o deșănțată logoree.”
Viața personală a lui Carol Davila: între eleganță și excentricitate
Casa lui Carol Davila, situată la poalele Dealului Cotroceni, era descrisă drept „o casă comodă, dar umedă.” Aici, Davila locuia cu fetele sale, Elena și Zoe, și ducea o viață plină de viață. Argetoianu își amintea că, pentru a ajunge la el, era „o poveste întreagă”.
În ciuda excentricităților sale, Davila a lăsat o amprentă profundă asupra societății românești. A fost un om care a trăit intens, cu bune și rele, cu geniu și cu slăbiciuni, dar a rămas în istorie ca un pilon al medicinei românești.
Carol Davila a trecut în neființă la data de 24 august 1884, dar moștenirea sa continuă să inspire generații întregi de medici.
