Președinția lui Trump și războiul pentru întâietate în discursul mondial
Decizia fostului președinte american Donald Trump de a promova o viziune explicit anti-ordinea globală instituționalizată a generat o adevărată industrie periferică de interpretare și explicare a motivațiilor sale. În timp ce unele analize încearcă să înțeleagă această schimbare radicală de paradigme, altele o percep din perspectiva unei lupte dure pentru dominare și rescriere a regulilor jocului internațional.
O viziune contestată asupra rolului Americii în lume
De la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, politica SUA a fost supportată de un set de principii stabilization, promovată de alianțe precum NATO și de organizații internaționale. Însă Trump a contestat această ordine, acuzând vechile alianțe și sovietizarea fluxurilor economice globale. În discursurile sale, el a repetat adesea că “America trebuie să-și păstreze suveranitatea și să-și prioritizeze propriile interese”, chiar dacă acest lucru a însemnat respingerea multilateralismului clasic.
Această abordare a fost interpretată de experți ca fiind o încercare de a rescrie regulile jocului mondial, în flăcările patriotismului dur și a protecționismului economic. Academia și think tank-urile au invocat termenii de realistism politic, dar și de “politica marilor puteri”, în care puterea brute și influența unilaterală domină toate celelalte considerente. Mai mult, unii specialiști compară această strategie cu paradigmele regimurilor autoritare, unde disprețul față de instituțiile internaționale face parte dintr-o tactic sănătos de consolidare a puterii.
Istoria și afinitățile din umbră: din Reagan până la autocratizări
Perspectiva activităților lui Trump nu e însă singulară. Mulți analizează această reorientare în contextul istoriei recente a președinților americani și a relațiilor internaționale. În anii ’80, Ronald Reagan promova un realism similar, considerând America ca pe un “city upon a hill” – un oraș pe deal, chemat să fie un exemplu moral și militar pentru lumea întreagă.
Totodată, experiențele și retorica unor lideri autoritari precum Vladimir Putin, Recep Erdogan sau Xi Jinping au fost adesea invocate pentru a sublinia că discursul restricționist și naționalist nu mai rămâne un apanaj al opoziției, ci se transformă într-un fenomen global, în care chiar și Statele Unite – odinioară model al stabilității și al liberalismului – ajung să-și redefinească rolul în noile norme ale geopoliticii.
O industrie a interpretării și viitorul discursului mondial
Acțiunea Trump a generat un volum considerabil de discursuri, analize și teorii ale conspirației, toate având în comun ideea unui partid de război pentru suveranitatea națiunilor și de refacere a unui echilibru de putere plasat mai aproape de interesele naționale, în defavoarea celor multilaterale.
Acum, odată cu sfârșitul mandatului său, discuțiile despre această schimbare rămân vii. Pandemia, criza climatică și războiul din Ucraina au reactivat, din nou, tensiuni intense între viziunea globalistă și cea naționalistă. Se pare că lumea se îndreaptă spre o nouă etapă în care dialogul între aceste perspective duale va juca un rol fundamental, iar America, ca de obicei, va fi în centrul acestor conflicte ideologice și strategice.
