Conform Descopera: Nașterea drepturilor mecanice și impactul lor neașteptat
Ideea de „drept mecanic”, care permite reproducerea unei melodii deja lansate contra unei taxe legale, fără acordul explicit al compozitorului, își are originile nu în discurile de vinil sau radio, ci în fascinantele pianele mecanice și rolele lor perforate. La începutul secolului XX, aceste instrumente care „cântau singure” au ridicat noi provocări în privința drepturilor de autor, compozitorii contestând utilizarea creațiilor lor în producția de role.
În 1908, Curtea Supremă a Statelor Unite a statuat că o rolă de pian nu este o copie a unei partituri, ceea ce, conform legislației vremii, nu reprezenta o încălcare a drepturilor de autor. Această decizie a stimulat acțiunile compozitorilor în Congres, conducând la adoptarea primei licențe mecanice obligatorii prin Legea drepturilor de autor din 1909. Aceasta stipula că o reproducere mecanică a unei compoziții autorizate putea fi realizată, cu respectarea condițiilor legale și plata unei taxe de doi cenți pe exemplar. Scopul era și prevenirea monopolizării dreptului de reproducere mecanică de către un singur producător. Astfel, s-a pus bazele sistemului prin care o compoziție muzicală putea fi reînregistrată, sub anumite condiții și cu plata redevenței legale, fără necesitatea unui acord separat pentru fiecare nouă înregistrare.
Dispute radiofonice care au propulsat genuri muzicale noi
Până în 1940, ASCAP (American Society of Composers, Authors and Publishers) controla licențierea drepturilor de autor pentru muzica difuzată la radio în SUA. Un conflict major a izbucnit între ASCAP și posturile de radio din cauza taxelor de licențiere.
Când ASCAP a încercat să mărească substanțial taxele, posturile de radio au decis să boicoteze catalogul organizației începând cu 1 ianuarie 1941, apelând tot mai mult la BMI (Broadcast Music, Inc.). BMI, creată în 1939 ca alternativă, reprezenta compozitori și editori din genuri precum country, blues și gospel. Perioada de boicot, între ianuarie și octombrie 1941, a oferit acestor genuri o expunere fără precedent, contribuind semnificativ la popularizarea lor națională. Conflictul s-a încheiat în octombrie 1941, odată cu ajungerea la un acord privind taxele.
Tot în 1941, DeFord Bailey, un pionier al Grand Ole Opry și primul artist afro-american de renume al emisiunii, a fost concediat. Conflictul ASCAP-radio a jucat un rol direct în această decizie. Deși legătura dintre conflict și concediere este documentată, motivele exacte și gradul de implicare a discriminării rasiale rămân subiect de dezbatere.
Artisti antreprenori și controlul asupra propriei creații
Sam Cooke, o figură emblematică a muzicii afro-americane în anii 1950 și 1960, a căutat să obțină un control sporit asupra afacerilor sale muzicale. În 1959, a devenit partener în Kags Music, compania ce gestiona drepturile asupra melodiilor sale, și a co-fondat casa de discuri SAR Records.
În 1963, Cooke și partenerul său au angajat pe Allen Klein, un expert în afaceri muzicale. Klein a negociat un acord cu RCA, prin care Tracey Records, o companie asociată lui Cooke, urma să dețină și să exploateze înregistrările sale, în timp ce RCA asigura distribuția. Acest aranjament îi conferea lui Cooke un control neobișnuit de mare asupra înregistrărilor sale pentru acea perioadă.
Un alt exemplu de conștientizare a valorii drepturilor muzicale vine de la Paul McCartney, care, în anii 1980, l-a sfătuit pe Michael Jackson despre importanța deținerii drepturilor asupra cântecelor. Această discuție a stat la baza deciziei lui Jackson de a cumpăra ATV Music Publishing în 1985, pentru aproximativ 47,5 milioane de dolari. Astfel, Jackson a devenit proprietarul drepturilor de publishing pentru majoritatea compozițiilor Beatles, inclusiv cele scrise de McCartney. Ulterior, în 1995, Jackson a format un parteneriat cu Sony, creând Sony/ATV Music Publishing, unde deținea 50%. În 2016, Sony a achiziționat participația moștenitorilor lui Jackson pentru 750 de milioane de dolari, ilustrând creșterea exponențială a valorii cataloagelor muzicale.
Cântecul „Happy Birthday to You”, considerat timp de decenii protejat de drepturi de autor, a intrat în domeniul public în SUA în 2015, după o decizie judecătorească. Prințul a protestat în anii 1990, scriindu-și cuvântul „SLAVE” pe obraz, din cauza contractului cu Warner Bros. și a lipsei de control asupra masterurilor. Taylor Swift și-a reînregistrat primele șase albume, sub denumirea „Taylor’s Version”, pentru a recupera controlul asupra noilor masteruri.
Sursa: Descopera
