Sănătate

O fosilă celebră, considerată mult timp drept cea mai veche caracatiță din lume, s-a dovedit a fi, de fapt, altceva

O fosilă celebră, considerată mult timp drept cea mai veche caracatiță din lume, s-a dovedit a fi, de fapt, altceva

O fosilă celebră, considerată mult timp drept cea mai veche caracatiță din lume, s-a dovedit a fi, de fapt, altceva. Cercetătorii au descoperit că specimenul vechi de 300 de milioane de ani era, de fapt, o rudă a nautilului, și nu o caracatiță, cum se credea inițial. Această descoperire răstoarnă o lungă serie de presupuneri și schimbă felul în care oamenii de știință înțeleg evoluția acestor creaturi marine.

O Identificare Greșită Devenită Istorie

Fosila, inclusă anterior chiar și în Guinness World Records, a fost analizată temeinic de-a lungul anilor. Analizele realizate cu tehnici moderne de imagistică cu sincrotron au dezvăluit dinți minusculi conservați. Acești dinți au dovedit, fără echivoc, că specimenul identificat drept Pohlsepia mazonensis nu era o caracatiță. În schimb, aparținea unui animal înrudit cu nautilul, o creatură marină cu multiple tentacule și o cochilie externă.

Descoperirea, publicată în revista Proceedings of the Royal Society B, a clarificat un mister care a preocupat comunitatea științifică timp de decenii. A oferit, de asemenea, cea mai veche dovadă de țesut moale de nautiloid din registrul fosilier. Thomas Clements, autorul principal al studiului, a declarat că fosila „celei mai faimoase caracatițe” nu a fost niciodată o caracatiță. Procesul de descompunere, care a avut loc înainte de fosilizare, a alterat forma animalului, făcându-l să semene cu o caracatiță.

Tehnici Moderne Dezvăluie Adevărul

Fosila a fost descoperită în statul Illinois, Statele Unite ale Americii. Prima interpretare, făcută în anul 2000, a sugerat că animalul avea opt brațe și alte caracteristici specifice caracatițelor, ceea ce ar fi împins apariția acestora cu aproximativ 150 de milioane de ani mai devreme decât se credea.

Noile tehnologii, în special imagistica cu sincrotron, au permis cercetătorilor să analizeze structuri invizibile la suprafață. Această abordare a fost ca o analiză criminalistică aplicată unui „suspect” vechi de 300 de milioane de ani. Rezultatul-cheie a fost descoperirea unei radule, o structură de hrănire specifică moluștelor. Forma și numărul dinților au exclus ipoteza unei caracatițe. Nautiloidele au aproximativ 13 dinți pe rând, în timp ce caracatițele nu au mai mult de 7 sau 9.

Impactul Asupra Înțelegerii Evoluției

Dinții descoperiți corespund perfect cu cei ai altei fosile, Paleocadmus pohli, găsită în aceeași zonă. Cercetătorii au stabilit că animalul s-a descompus parțial înainte de fosilizare, ceea ce i-a schimbat forma. Nautilul, considerat o „fosilă vie”, este o specie care există și astăzi. Fosilele de tip Paleocadmus reprezintă acum cea mai veche dovadă de țesut moale de nautiloid, depășind recordul anterior cu 220 de milioane de ani.

Această descoperire modifică semnificativ cronologia evoluției caracatițelor. Acum, datele sugerează că acestea au apărut mult mai târziu, în perioada Jurasică. De asemenea, separarea evolutivă dintre caracatițe și rudele lor cu zece brațe, precum calmarii, ar fi avut loc în Mezozoic, nu cu sute de milioane de ani mai devreme. Thomas Clements a concluzionat că un rând de dinți minusculi, ascunși în rocă timp de 300 de milioane de ani, a schimbat fundamental înțelegerea oamenilor de știință despre evoluția caracatițelor.