Judecătorii români se apropie de pragul de pensionare, dar preocupările legate de vârsta de ieșire din sistem continuă să ridice semne de întrebare în justiție. Deși oficial s-a afirmat adesea că „s-a terminat cu pensiile” ca măsură de reformare, realitatea din teren indică faptul că mulți magistrati își vor încheia cariera la vârste fragede, între 52 și 53 de ani, și asta nu din dorința de relaxare sau vacanțe exotice, ci ca urmare a epuizării sarcinilor de serviciu.
Reformarea legislației și schimbările în sistemul judiciar au fost mandatate, în ultimii ani, cu scopul de a eficientiza activitatea și de a asigura o rotație mai rapidă a magistraților. Însă, în același timp, aceste modificări au adus în centrul discuției problema volumul uriaș de muncă și riscul de epuizare profesională pentru cei aflați în plin avânt al carierei. În loc să fie un pas spre modernizare, uneori aceste ajustări au generat frustrare în rândul judecătorilor, mai ales pentru cei aproape de pensie, care se simt lăsați pe dinafară.
Claudiu Drăgușin, judecător cu experiență, atrage atenția asupra unei realități greu de ignorat: „problema nu era vârsta de pensionare. Există o perioadă de tranziție și înainte. Există și acum, e un pic diminuată. Nu asta era problema.” Magistratul subliniază că adevărata criză o reprezintă cei aproape 2.000 de judecători sau procurori, adică un sfert din total, aflați în epoca finală a carierei și disperați de volumul uriaș de muncă, ajungând chiar să manifeste frustrare.
„Pentru aceștia, pensionarea nu e o escapadă pentru vacanțe în Maldive, ci o soluție de respiro, o pauză de la un sistem care devine insuportabil din punct de vedere al volumului de activitate”, explică Drăgușin, atrăgând atenția asupra unei probleme cu impact major în justiție. Judecătorul adaugă că, din punctul său de vedere, vina nu trebuie imputată doar actualele structuri instituționale, ci și precedentelor conduceri ale Consiliului Superior al Magistraturii, care nu au reușit să adapteze sistemul la realitățile actuale.
„Oamenii văd pensionarea ca pe o modalitate de a scăpa”, recunoaște magistratul, care subliniază că ritmul de lucru devine tot mai intolerabil. În condițiile în care orice pauză, chiar și pentru doar câteva zile de boală, duce la întârzierea întregii activități și la o perturbare a ritmului greu de recuperat, mulți judecători se află într-un veritabil maraton personal. În astfel de clipe, decizia de a ieși din sistem prețuiește mai mult decât orice, fiind o cale de a-și păstra echilibrul psihic și de a evita epuizarea completă.
Deși în dezbaterile publice apar și cazuri de judecători care aleg să plece în vacanțe exotice, cum ar fi Maldivele, „asta nu trebuie tratată ca fiind relevant ca număr”, afirmă Drăgușin. În esență, acestea sunt excepții și nu schimbă cu nimic trendul general de demoralizare și epuizare a magistraților aflați în ultimii ani ai careerului.
Contextul sistemului judiciar trebuie înțeles și în lumina reformelor recente, menite să limiteze aglomerația procesuală și să impună o nouă cultură a responsabilității. Dar această schimbare pare să fi venit cu un preț: o presiune tot mai mare asupra celor mai vulnerabili dintre judecători, cei aproape de pensionare, care simt că sistemul îi presează să plece pentru a face loc noii generații.
Principalul obstacol pentru o reformă reală rămâne, în opinia multora, gestionarea eficientă a resurselor umane și crearea unui cadru care să susțină judecătorii în condiții de muncă decente și echilibrate. În timp ce discuțiile despre limitarea vârstei de pensionare continuă, realitatea din instanțe indică faptul că, în unele cazuri, aceasta devine singura soluție viabilă pentru cei copleșiți de volum și de responsabilitate.
Perspectiva în viitor sugerează că, dacă nu vor fi adoptate măsuri concrete pentru reducerea presiunii și pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă, tot mai mulți judecători vor prefera să-și încheie cariera anticipat, ce-i drept, în condiții lipsite de strălucire, dar necesare pentru sănătatea lor mentală și fizică. În acest mod, sistemul judiciar românesc trebuie să-și regândească strategia, astfel încât pensionarea să devină nu o evadare, ci o tranziție gestionată cu grijă pentru binele atât al magistraților, cât și al justiției în ansamblu.
