Uniunea Europeană accelerează masiv investițiile în apărare, România fiind plasată într-un moment crucial: de execuție și oportunitate. Potrivit analizei, fondurile europene, gestionate prin Fondul European de Apărare (EDF), direcționează 1,07 miliarde de euro către 57 de proiecte, axându-se pe domenii precum drone, inteligența artificială și integrarea industrială.
România, datorită poziției sale geografice și experienței NATO, are un avantaj structural. Succesul depinde însă de capacitatea de a valorifica acest context favorabil.
Transparența, cheia accesării fondurilor
Accesul la aceste fonduri depinde crucial de transparență. Aceasta atrage parteneri, în timp ce opacitatea blochează colaborările. Secretizarea excesivă, o tentație specifică domeniului apărării, este considerată o eroare majoră. Proiectele europene au nevoie de colaborare extinsă, angrenând universități și companii. Fără un cadru clar și public, România riscă să rămână în afara jocului.
Modelul european presupune o deschidere controlată, reguli clare și acces competitiv. Lipsa de execuție, nu de idei, este o problemă majoră. Unitățile dedicate pentru scriere de proiecte, echipele mixte și mecanismele rapide de decizie sunt esențiale. Structurile administrative lente sunt ineficiente.
Viteza ca factor strategic
Calendarul european nu așteaptă, astfel încât reacția rapidă este definitorie. România trebuie să treacă de la reacție la inițiativă, construind un ecosistem capabil să se conecteze cu cel european. Firmele care scriu aplicații competitive, rețelele de parteneriat și legăturile dintre industrie și cercetare sunt vitale. Statul trebuie să joace un rol de orchestrator, nu de blocaj.
Noua formulă de organizare a ROMARM oferă un punct bun de plecare. Consolidarea și deschiderea către parteneriate sunt pași corecți. Interferența politică, lipsa de continuitate și intervențiile pot afecta capacitatea de acțiune. Industria de apărare are nevoie de stabilitate și strategie pe termen lung.
Strategiile existente necesită implementare coerentă. Prioritățile de înzestrare se schimbă frecvent, uneori fără logică. Coordonarea între Ministerul Apărării și Ministerul Economiei este esențială. România nu va putea face față competiției fără obiective măsurabile și indicatori. Fondurile europene sunt instrumente, nu scopuri în sine.
Armata Română are nevoie de modernizare accelerată. Participarea activă în EDF înseamnă acces la tehnologie de ultimă generație și interoperabilitate cu aliații. Dincolo de ambițiile politice, România trebuie să aleagă: să construiască un ecosistem sau să rămână dependentă de tehnologiile altora.
Reconstrucția industriei de apărare implică modernizarea capacităților existente și atragerea de investiții. Cercetarea trebuie să revină în centrul atenției. Universitățile tehnice trebuie conectate la industrie.
În perioada 2021-2025, România a demonstrat o integrare reală în rețelele europene de cercetare militară. Cu toate acestea, ocupă o poziție secundară în arhitectura industrială a Uniunii Europene. Participarea în proiecte este constantă, însă, în majoritatea cazurilor, România este partener, nu coordonator.
Din 2024, Comisia Europeană a alocat aproximativ 1 miliard de euro pentru noi proiecte de cercetare și dezvoltare în domeniul apărării. România continuă să participe în proiecte precum drone și inteligență artificială. Lipsesc proiectele majore legate de platforme complexe sau tehnologii navale avansate.
România, deși prezentă în European Defence Fund, nu posedă masa critică necesară pentru a influența agenda europeană. Consolidarea industriei naționale, parteneriatele stabile cu actori majori din UE și creșterea capacității de coordonare sunt pașii următori.
