Conform Economistul.ro: România și-a asumat, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), închiderea accelerată a centralelor pe cărbune, obținând în același timp fonduri europene pentru construcția unor noi capacități energetice pe gaze naturale. Cu toate acestea, proiectele de la Turceni și Ișalnița, destinate să înlocuiască centralele pe lignit și huilă, nu au depășit stadiul administrativ, provocând întârzieri semnificative și creșteri de costuri.
Administrația proiectelor, înaintea investițiilor
În locul centralelor pe cărbune, România promitea la Bruxelles construirea a două centrale noi: una de aproximativ 475 MW la Turceni și alta de 850 MW la Ișalnița, totalizând 1.325 MW de capacitate modernă și flexibilă. Pentru realizarea acestor proiecte, au fost înființate societăți mixte între Complexul Energetic Oltenia și companii private, precum ALRO la Ișalnița și Tinmar la Turceni. Au apărut consilii de administrație, directorate, sedii, consultanți și numeroase proceduri, dar investițiile propriu-zise nu au demarat. Această situație reflectă o problemă cronică a administrației românești: crearea unei suprastructuri administrative extinse, în timp ce proiectul propriu-zis rămâne nefăcut.
Termenele de finalizare, depășite cu ani buni
Proiectele vizau punerea în funcțiune a centralelor noi în anul 2026. În realitate, în 2025-2026, România se afla abia la etapa de licitații pentru proiectare și construcție. La Ișalnița, societatea de proiect a fost înmatriculată în septembrie 2023, contractul de finanțare europeană a fost semnat în februarie 2024, iar licitația pentru construcție a fost lansată în martie 2025, cu numeroase amânări ulterioare. Procedura a fost anulată în februarie 2026 din lipsă de oferte conforme. La Turceni, licitația pentru centrala de 475 MW a fost lansată în ianuarie 2025, existând o singură ofertă în februarie 2026. Chiar și în cel mai optimist scenariu, etapa de proiectare și construcție durează aproximativ 36 de luni, ceea ce înseamnă că o centrală promisă pentru 2026 ar putea fi gata abia în 2029.
Întârzieri masive în lanțul de aprovizionare
Când proiectele au fost concepute, prețurile și termenele de livrare pentru echipamentele centralelor în ciclu combinat erau diferite. Alte state au reacționat rapid, plasând comenzi și rezervând echipamente. România a amânat selectarea partenerilor, înființarea societăților și licitațiile. Când proiectele românești au ajuns, în sfârșit, la furnizorii de turbine, piața se schimbase. Capacitatea de producție a marilor furnizori era contractată pentru următorii ani, termenele de livrare au crescut la trei-patru ani, iar costurile au explodat. Bugetele inițiale au devenit insuficiente.
Consecințe financiare și strategice
Pe lângă pierderea timpului, inacțiunea a deteriorat fezabilitatea economică a centralelor. Costul proiectelor a crescut, finanțarea europeană acoperă un procent tot mai mic din investiție, iar diferența devine dificil de obținut. Investițiile întârziate, cu costuri în creștere și termen incert, devin mai puțin atractive pentru partenerii privați. Statul român este astfel obligat să ceară prelungirea funcționării centralelor pe cărbune, nu din motive strategice sau de mediu, ci pentru că administrația responsabilă nu și-a îndeplinit sarcinile.
Se estimează că au fost cheltuiți aproximativ 20 de milioane de euro pe organizarea administrativă și hârtii pentru aceste proiecte, fără a genera niciun megawatt. Aceste costuri administrative reprezintă o fracțiune infimă din pierderea totală, care se poate măsura în miliarde de lei, generată de întârzierea acestor investiții strategice. Există riscul real ca aceste centrale să nu mai fie construite niciodată, lăsând în urmă doar structuri administrative în jurul unor obiective inexistente.
Sursa: Economistul.ro
