Femeile din București care doresc să beneficieze de întrerupere de sarcină la cerere se confruntă frecvent cu obstacole administrative și lipse de informații clare în spitalele publice ale capitalei. Deși legislația românească permite avortul până la 14 săptămâni și garantează dreptul la decizie asupra propriului corp, realitatea de pe teren este adesea diferită, fiind caracterizată de refuzuri, condiționări și practici discreționare care adesea nu sunt explicite sau respectate uniform.
Dreptul la avort spulberat de condiționări locale
Legislația națională este clară în privința disponibilității avortului la cerere, însă în practică, accesul la această procedură diferă dramatic de la o unitate medicală la alta. În unele spitale, întreruperile de sarcină sunt posibile fără a fi nevoie de programare prealabilă, însă se impun limitări nescrise, precum faptul că procedura nu se poate face în zile de sărbători religioase. La Maternitatea Bucur, situată în cadrul Spitalului „Sfântul Ioan”, femeile pot obține avortul fără programare, dar doar în anumite condiții nespecificate clar, iar în alte unități, precum Maternitatea „Sfântul Pantelimon” sau Spitalul Județean Ilfov, pacienta trebuie mai întâi să treacă de o consultație preliminară și să obțină o programare explicită, chiar dacă legea nu impune această restricție.
Acest contrast reflectă o realitate dezbătută intens de specialiști și de organismele de protecție a drepturilor femeilor, unde practicile discreționare pot duce la abuzuri sau dificultăți inutile pentru pacientă. În plus, unele spitale nu au proceduri clare pentru toate cazurile, iar paciențele care se află în stadii incipiente de sarcină sau în situații speciale rămân cu puține opțiuni și informații ambigue.
Limitări absurde în accesul la procedură: cazul Spitalului „Nicolae Malaxa”
Un exemplu elocvent de dificultăți este reprezentat de limitarea la doar trei paciente pe zi la Spitalul „Nicolae Malaxa”. Aici, femeile sunt informate că trebuie să ajungă dimineața devreme, la ora 7:30, pentru a putea beneficia de procedură, fără a fi nevoie de programare prealabilă. În realitate, însă, doar primele trei persoane care sosesc pot trece prin intervenție, ceea ce creează o situație absolut absurdă și inechitabilă. „Nu e nevoie de programare, dar trebuie să fiți de dimineață aici, pentru că se fac decât trei chiuretaje pe zi. Trebuie să fiți aici, dacă sunteți printre alea trei…”, afirmă operatoarea, explicând astfel un sistem bazat exclusiv pe ordinea sosirii și nu pe nevoia reală sau pe situația medicală.
Această practică reflectă o încrengătură de lipsă de personal, menită să limiteze accesul; într-un sistem ideal, avortul la cerere trebuie să fie o procedură sigură, rapidă și accesibilă, însă în realitate, unele unități publice pun bariere artificiale din motive administrative sau personale ale personalului medical. Situația e și mai paradoxală la Maternitatea Polizu, unde operatorii afirmă că „Chiuretaje la cerere nu se fac, doamnă. Nu se fac de câțiva ani”, doar pentru ca managerul unității, Oana Toader, să declare contrar, confirmând astfel lipsa de coerență în politicile spitalului.
Practici variabile, lipsă de transparență și convingeri personale
În alte cazuri, situația devine chiar mai complicată. La Spitalul Clinic CF 2, femeile sunt trimise către alte unități mai mari sau mai specializate, sugerând o reticență sau o lipsă de disponibilitate a personalului. Managerii acestor spitale indică adesea convingeri personale decât reguli strict aplicabile, lăsând pacientele într-o zonă gri a drepturilor lor. Aceasta în condițiile în care, potrivit legislației, avortul trebuie să fie accesibil și fără obstacole inutile, dar realitatea din teren contrazice flagrant aceste prevederi.
Pe fondul acestor dificultăți, sectorul public continuă să se confrunte cu provocări majore în asigurarea unui acces egal și sigur la servicii de întrerupere de sarcină. Deși în ultimele luni tematica avortului a fost intens dezbătută în spațiul public, în practică, femeile din București se confruntă încă cu lipsa de informații concrete, protocoluri clare și respectarea dreptului fundamental de a hotărî asupra propriului corp, în condițiile în care legislația încă garantează acest drept.
Situația din spitalele din Capitală relevă nevoie urgentă de reforme, de un control mai riguros și de o transparentizare a procedurilor, pentru a asigura accesul gratuit și egal al femeilor la servicii de sănătate reproductive, așa cum prevede legea. În lipsa unor măsuri concrete, drepturile femeilor rămân vulnerabile într-un sistem instabil și dificil de navigat. Deși noile directive și inițiative legislative promit o mai bună protecție a drepturilor reproductive, schimbările concrete pe teren sunt încă departe, iar zilele în care femeile trebuie să se lupte pentru a-și exercita acest drept nu par să fi trecut încă în totalitate.
Sursa: Buletin.de
