Crystal Reed, actrița din serialul „Teen Wolf”, va fi prezentă la Comic Con București, evenimentul urmând să aibă loc la Romexpo, conform anunțului făcut de organizatori. Vedeta americană, cunoscută și pentru rolurile din „Gotham” și „Swamp Thing”, se alătură astfel line-up-ului evenimentului dedicat fanilor culturii pop.
„Teen Wolf” a fost unul dintre cele mai populare seriale fantasy pentru tineri în anii 2010. Filmografia actriței include și titluri precum „Skyline”, „Crazy, Stupid, Love” (alături de Emma Stone, Ryan Gosling și Steve Carell) sau „Ghostland”.
Organizatorii au mai anunțat prezența actorilor Vincent Regan, Seth Gilliam, Dominique Tipper, Toby Sebastian, George Webster și a trei actori din serialul „Shadow and Bone”: Freddy Carter, Amita Suman și Danielle Galligan.
Iain Glen anulează participarea
Organizatorii Comic Con România au anunțat și anularea participării lui Iain Glen, actorul cunoscut din „Game of Thrones” și „Resident Evil”. Acesta a invocat probleme de programare din cauza unor filmări care se vor prelungi, împiedicându-l să ajungă la București.
Actorul trebuia să fie prezent la București exclusiv în ziua de sâmbătă, 25 aprilie. Fanii ar fi avut ocazia să-l întâlnească în cadrul sesiunilor de autografe și fotografii, dar și în cadrul panelurilor dedicate.
Freddy Carter, prezent pentru fani
Freddy Carter, interpretul lui Kaz Brekker, liderul Crows și protagonistul serialului „Shadow and Bone”, va fi prezent la Comic Con. Actorul a mai fost invitat și la ediția de anul trecut, dar a fost nevoit să-și amâne vizita din cauza unor filmări.
„Shadow and Bone” este un serial fantasy dezvoltat de Netflix, bazat pe seria de cărți cu același nume. Freddy Carter va oferi autografe în ziua de duminică, 26 aprilie. Tot atunci, actorul va participa și la sesiuni de întrebări și răspunsuri cu publicul.