Decizia fostului președinte Donald Trump de a lansa o campanie de bombardamente împotriva Iranului, după o serie de atacuri aeriene și operațiuni militare, se dovedește a fi una dintre cele mai grave erori strategice din ultimele decenii. Potrivit fostului diplomat și expert militar Ivo Daalder, această mutare va avea consecințe de durată asupra stabilității regionale și globale, depășind chiar și erorile din timpul invaziei Iraqului din 2003.
Reacția analistului: o greșeală mult mai mare decât cea a lui Bush
Într-un articol publicat de revista Politico, Daalder susține că decizia lui Trump a fost una pripită, bazată pe o încredere riscantă în capacitatea limitată a regimului iranian de a se prăbuși rapid. Tocmai de aceea, această ofensivă a fost una mai periculoasă, cu potențialul de a declanșa un conflict de amploare în Orientul Mijlociu. „Planul inițial era să lovești decisiv și să speri că se va cunoaște un efect de domino, dar realitatea a fost alta: Iranul a rămas aproape integru, în ciuda pierderilor de lideri”, explică Daalder.
Impactul imediat a fost o destabilizare accentuată a zonei, cu repercusiuni în economie globală, criza energetică declanșată și creșterea prețurilor la petrol și gaze naturale. La doar trei săptămâni de la izbucnirea conflictului, lumea se confruntă cu cea mai gravă criză de energie din ultimul deceniu, iar războiul aruncă umbra unor consecințe pe termen lung, chiar dacă, teoretic, conflictul se oprește rapid.
Eșecul planurilor de schimbare rapidă de regim în Iran
Pentru Washington, decizia de a ataca Iranul a fost ancorată în ideea că regimul iranian va ceda în fața presiunii militare, fapt similar cu ceea ce s-a întâmplat în Irak în 2003. Însă, dacă în Irak intervenția lui George W. Bush s-a soldat cu o cădere rapidă a lui Saddam Hussein, dar și cu o destabilizare profundă a țării, în cazul Iranului, scenariul nu s-a materializat.
Contrar așteptărilor, Teheranul a reușit să-și mențină unitatea, în ciuda asasinării mai multor lideri ai teocraticii și a tensiunilor crescute. Guvernul iranian pare să fi fost „intact”, iar regimul profită deja de această situație pentru consolidarea influenței sale în regiune. „Iranul pare acum mai puternic decât înainte, iar strategiile de intimidare și forțare a situației au dat roade,” afirmă un expert în politică iraniană.
Societatea internațională și pierderea credibilității SUA
Decizia lui Trump a avut efecte negative nu doar în regiune, ci și asupra relațiilor internaționale. Aliații americani, inclusiv cele din marina și forțele de securitate din Golf, au început să-și pună întrebări cu privire la sprijinul pentru succesul acțiunilor militare ale SUA. În replică, Statelor Unite le-a fost refuzată implicarea directă în escortarea navelor care tranzitează Strâmtoarea Ormuz, după ce Iranul a atacat vase comerciale cu drone și rachete, motivație considerată de mulți ca un semn al slăbirii alianței anglo-americane.
Mai mult, aceste evenimente au atras atenția Rusiei și Chinei, care profită deja de pe urma dezorientării și slăbirii influenței americane. „Rusia s-a poziționat ca unul dintre beneficiari principali,” subliniază analistul. Prețurile petrolului în creștere și reacția Rusiei, prin ridicarea unor sancțiuni, îi permit Moscovei să-și finanțeze mai ușor eforturile militare din Ucraina și alte zone de conflict. La nivel global, această destabilizare a dus la o erodare a încrederii în capacitatea Washingtonului de a menține ordinele internaționale.
China privesc cu interes mutarea forțelor militare americane
În același timp, Beijingul și-a adaptat rapid strategia, urmărind modul în care SUA își reorientează resursele militare spre Orientul Mijlociu. Deși China trebuie să gestioneze probleme de aprovizionare energetică, tranziția către energia regenerabilă și apropierea de Rusia le oferă o poziție relativ favorabilă pentru a face față crizei. În această ecuație, China păstrează o poziție de echilibru, în așteptarea momentului oportun pentru extinderea influenței sale globale.
Rusia, cel mai câștigător pe termen lung
Pe termen lung, avantajele se profilează clar pentru Rusia. În perioada imediată, Moscova exportă peste 150 de milioane de dolari zilnic în plus de pe urma creșterii prețurilor la petrol, bani folosiți pentru consolidarea capacităților militare. Citarea propriilor sancțiuni impuse de Washington, Rusia devine tot mai autonomă de economia occidentală, în timp ce conflictul din Iran exacerbează și criza energetică europeană, fragilizând legătura dintre fostele state membre ale UE și restul Occidentului.
Mai mult, deși sancțiunile asupra Rusiei au fost parțial ridicate pentru un sezon, acestea continuă să fie un obstacol de durată în relațiile cu Occidentul. În același timp, Rusia și China se poziționează ca alternative la un edificiu global în care SUA își pierde hegemonia, pe fondul unui imens haos geopolitic.
La nivel regional, tot mai mulți observatori anticipează o erosie a influenței americane, iar în timp, această criză amplificată de deciziile greșite ale fostului președinte Donald Trump poate schimba nemijlocit echilibrul de putere în lume. Într-o astfel de dinamică, Iranul nu mai este singurul actor important, ci doar un catalizator pentru un peisaj geopolitic în plină schimbare.
