“Wuthering Heights”: o adaptare care nu își respectă moștenirea
Filmările pentru noua adaptare a romanului clasic „Wuthering Heights” de Emily Brontë, realizată de Emerald Fennell, au stârnit așteptări mari, dar recenziile sugerează că rezultatul s-ar putea să dezamăgească fanii nemuritorului roman. Fennell descrie filmul său ca fiind o „fantasia”, o interpretare artistică liberă, dar criticile vizează faptul că filmul își pierde esența prin diluarea caracterului complex al personajelor principale, Heathcliff și Catherine.
O viziune distorsionată
În viziunea Fennell, Heathcliff și Catherine devin „frumoși nevinovați”, lipsiți de nuanțele întunecate care definesc personaje atât de iconice. „Catherine și Heathcliff nu sunt doar îndrăgostiți; ei sunt monștri care distrug în jurul lor”, afirmă un critic de film. Această transformare le reduce complexitatea, făcându-i asemănători mai degrabă cu eroii din romanele lui Nicholas Sparks, decât cu caracterele tumultoase și violente ale operei originale.
Deschiderea filmului este totuși, în mod paradoxal, promițătoare. Scena inițială, care creează confuzie între moarte și sex, reflectă tentația de a explora temele obscure ale romanului. Totuși, această promisiune este rapid pierdută. Fennell, în loc să abordeze lupta dintre iubire și ură, se concentrează pe un estetic devenit banal, punând accentul pe stilul vizual extravagant – pereți imitați din piele, personaje îmbrăcate în latex – fără a reuși să redea adâncimea emoțională a povestirii.
Tensiunea absentă
Cel mai notabil, filmul suferă din cauza lipsei de tensiune. Criticii subliniază că elementul central al romanului – conflictul dintre pasiune și cruzime – a fost eliminat. Brontë a reușit să creeze un contrast între iubire și suferință, iar Fennell pare să fi decis să transforme acest conflict într-o simplă poveste de dragoste. Această alegere nu face altceva decât să știrbească din puterea narativului.
„Fennell a ales să scoată din ecuație ceea ce face ca povestea să fie captivantă. În loc de a explora abisurile tristeții și ale dorinței, generând emoții intense, ne oferă constrângerea unor trăsături de caracter superficiale”, opinează un alt critic de film. Această simplificare a dus la o percepție de superficialitate, iar spectatorii sunt tratați cu un tablou static al unor iubiri lipsite de adâncime.
O interpretare controversată
Un alt aspect discutabil este modul în care Nelly Dean, servitoarea, este redată. În romanul original, Nelly este un povestitor crucial, dar în filmul Fennell, personajul devine antagonistul principal, acuzată de toate nenorocirile care decurg din relația lui Heathcliff și Catherine. Această alegere a ridicat semne de întrebare cu privire la modul în care Fennell interpretează rolul femeilor în societatea contemporană.
Criticii argumentează că, transformând-o pe Nelly în vinovată, Fennell scade responsabilitatea personajelor principale, înlăturând astfel complexitatea povestirii. Asta i-ar putea face pe spectatorii să se întrebe: cât despre eroismul tragic?
Într-o epocă în care adaptările contemporane ale literaturii clasice sunt adesea discutate, Fennell reușește să se abată de la standardele așteptate. Cât de mult poate suferi o poveste iconică din cauza unei interpretări exagerate? Rămâne de văzut dacă publicul va accepta această românză modernizată, dar un lucru este cert: moștenirea „Wuthering Heights” a fost, fără îndoială, puțin îndepărtată de această versiune.
