O Nouă Interpretație a “Wuthering Heights”: Provocări și Ambiguități
Adaptarea cinematică a romanului clasic “Wuthering Heights” de Emily Brontë, regizată de Emerald Fennell, promite o explorare controversată a legăturii tumultoase dintre Catherine și Heathcliff. Cu o abordare îndrăzneață, Fennell introduce o dinamică sexuală neconvențională și personaje incitante, având în centrul atenției interpretările lui Robbie și Elordi. Filmul își propune să pătrundă în adâncimile pasiunii umane, însă își confruntă spectatorii cu o tonalitate variabilă, între seriozitate și ironie.
O explorare neconvențională a dorinței
Fennell reinterpretează relația dintre cele două personaje principale, transpunând-o de la o camaraderie frățească la o dorință intensă, aproape incestuoasă. Un moment memorabil, când Catherine, supărată pe Heathcliff, îi strecoară câteva ouă în pat, sugerează o fire childishă ce ascunde substanța unei erotici mai profunde. Camera se focalizează pe amestecul neplăcut de gălbenușuri, aducând în prim-plan o estetică care propune o pasionalitate ce lasă o “pată” asupra imaginii.
„Ceea ce vrea Fennell este ca pasiunea să lase o amprentă,” comentează un critic cinematografic, referindu-se la abordările provocatoare din lucrările anterioare ale regizoarei, cum ar fi „Promising Young Woman”. Întrebările despre gravitatea și umorul acestei viziuni sunt inevitabile; spectatorii se pot întreba dacă regizoarea își asumă riscuri sau dacă jonglează cu o formă de camp.
O adaptare divizată
Adaptarea lui Fennell nu este prima care se abate de la viziunea originală a lucrării lui Brontë. Deși păstrează elemente esențiale ale poveștii, filmul ignoră, până la un punct, partea a doua a romanului, în care suferințele lui Catherine și Heathcliff se răsfrâng asupra urmașilor lor. O astfel de omisiune transformă perspectiva filmului, făcându-l să pară mai concentrat pe explorarea dorințelor imediate decât pe complexitățile legăturilor interumane.
Prin renunțarea la naratorii tradiționali și la structura de povestire a cărții, precum Nelly Dean și Mr. Lockwood, Fennell creează o atmosferă diferită, care aduce personajele în prim-plan, dar poate diminua aura de mister și suspans. „Catherine și Heathcliff devin mai mult spectre decât personaje, strălucind intens în întuneric, dar rămânând efemere,” opinează un observator al cinematografiei.
Efecte asupra spectatorilor
Prezentarea comportamentului voyeuristic al celor două personaje, cum ar fi scenele sexuale expunătoare în ploaie sau întreținerea unor relații bântuite de dorințe neîmplinite, generează reacții mixte în rândul criticilor. Unii laudă abordarea îndrăzneață, în timp ce alții își exprimă rezerve cu privire la validitatea artistică a acestor alegeri.
“Fennell tinde să echilibreze între o viziune artistică inovatoare și riscuri pe care le asumă prin provocarea normelor sociale,” notează un critic. Această dublare a intențiilor poate lăsa spectatorul confuz, întrebându-se dacă tonul filmului este cu adevărat serios sau o formă de autoironie.
Concluzie
Fennell reînvie “Wuthering Heights” cu o intensitate rar întâlnită, dorind să ofere o nouă perspectivă asupra acestei povești clasice. Însă, deciziile ei regizorale ar putea să nu rezoneze cu toți iubitorii literaturii lui Brontë. De la dinamica sexuală provocatoare la ambiguitățile tonale, filmul invită la o meditație asupra dorinței, viziunilor artistice și complexității relațiilor umane. Rămâne de văzut cum va fi primit de public și cât de mult va reuși să se desprindă de așteptările legate de acest simbol al literaturii românești.
