Conform Digi24: Vremea se menține mai caldă decât normal până la mijlocul lunii septembrie
Temperaturile vor fi mai ridicate decât mediile multianuale în majoritatea regiunilor țării în următoarele patru săptămâni, până la jumătatea lunii septembrie, ANM prognozând cele mai mari abateri de temperatură în zonele vestice și centrale. În prima săptămână a perioadei de prognoză, cantitățile de precipitații vor fi deficitare la nivel național, în special la munte, urmând ca ulterior regimul pluviometric să se apropie de normal.
Prognoza meteo detaliată pe săptămâni
În intervalul 17-24 august, valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice acestei perioade în majoritatea regiunilor, cu precădere în cele vestice și centrale. Doar în sud-estul țării se anticipează temperaturi apropiate de normal. Regimul pluviometric va fi deficitar la nivelul întregii țări, cu un deficit mai accentuat în zonele montane.
Săptămâna 24-31 august aduce, de asemenea, temperaturi medii mai ridicate decât cele normale în cea mai mare parte a țării, în special în regiunile vestice și centrale. Cantitățile de precipitații estimate pentru această perioadă vor fi, în general, apropiate de cele normale, cu posibile creșteri ușoare în zonele montane și în regiunile vestice.
În perioada 31 august – 7 septembrie, temperatura medie a aerului va înregistra valori ușor mai ridicate decât cele normale pentru acest interval în regiunile vestice, nordice și centrale. În restul țării, temperaturile vor fi apropiate de normal. Regimul pluviometric se ropiat de cel normal pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.
Pentru săptămâna 7-14 septembrie, mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice, în majoritatea zonelor țării, cu abateri mai pronunțate în regiunile intracarpatice. Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de normele climatologice pentru acest interval, în toate regiunile țării.
Estimările Administrației Naționale de Meteorologie acoperă perioada 17 august – 14 septembrie.
Sursa: Digi24