Conform Economica: Vicepremierul interimar Oana Gheorghiu a declarat sâmbătă, la Digi 24, că tensiunile din coaliție au apărut în momentul în care s-a trecut la discuții serioase despre reforma companiilor de stat, în special despre numirile în consiliile de administrație și pierderile acestora.
Frustrări în Guvern pe tema companiilor de stat
Potrivit lui Oana Gheorghiu, Partidul Social Democrat a susținut măsurile guvernamentale menite să reducă deficitul, chiar dacă adoptarea lor a afectat cetățenii. „Atâta vreme cât măsurile au fost îndreptate împotriva cetățenilor, să zic așa, dar nu împotriva lor, ci pentru a reduce deficitul, dar măsuri care au afectat cetățeni, Partidul Social Democrat a rămas acolo, chiar dacă seara critica la televizor. A fost solidar cu aceste măsuri, cel puțin în Guvern, nu și în public”, a explicat vicepremierul interimar, .
Situația s-a schimbat, susține Gheorghiu, odată cu începerea discuțiilor, în ianuarie, despre reforma companiilor de stat. „Când am început să discutăm despre reforma companiilor, și lucrul ăsta s-a întâmplat undeva începând cu luna ianuarie (…) a început pur și simplu o luptă în interiorul coaliției, sau cel puțin asta a fost percepția mea. Brusc, nu se mai putea lucra cu guvernul sau cu Ilie Bolojan, că, de fapt, despre Ilie Bolojan era vorba. S-a putut lucra cu Ilie Bolojan atâta timp cât s-au mărit taxele și a crescut TVA-ul, dar nu se mai putea lucra cu Ilie Bolojn când am început să ne uităm la Consiliile de Administrație”, a detaliat Oana Gheorghiu, adăugând că „Atunci s-a rupt coaliția, când am înceget să discutăm clar despre numirile în Consiliul de Administrație, despre pierderile din aceste compani, despre găurile negre”.
Dificultăți în accesarea informațiilor guvernamentale
Vicepremierul interimar a reclamat, de asemenea, dificultăți în obținerea datelor necesare de la anumite ministere pentru realizarea analizelor. „Trimiteam, sunam miniștrii. Aș avea nevoie de următoare documente. Sigur, sigur vi le trimit. Când îmi răspundeau. Uneori nu îmi răspundeau, alteori îmi dădeau un mesaj că nu pot vorbi. Sigur vi le trimit săptămâna asta, săptămână viitoare. Primeam apoi informări așa, foarte generale, nimic din ce cerusem”, a declarat Gheorghiu.
Situația a escaladat, iar solicitările oficiale transmise de la nivelul Cabinetului vicepremierului au fost respinse cu motive precum GDPR sau confidențialitatea datelor. „Am început să-mi dau seama că lucrurile nu merg așa și am început sa trimit solicitări oficiale de la nivelul Cabinetului vicepremierului, care ar fi trebuit să aibă mai multă forță, mi se răspundea ca unui jurnalist sau ca unui cetățean care a cerut informații pe 544 motivând că nu pot să le primesc din cauza de GDPR sau că sunt confidențiale, ceea ce e absurd între cabinetul vicepremierului și cabinetului ministru să primeşte astfel de răspunsuri”, a explicat Oana Gheorghiu.
Guvernul funcționează cu atribuții restrânse
Întrebată despre capacitatea guvernului de a funcționa în condițiile actuale, cu atribuții restrânse, Oana Gheorghiu a precizat că limitarea principală vizează adoptarea de decizii sau ordonanțe de urgență care modifică legislația în vigoare. „Teoretic ne împiedică doar faptul că nu putem să luăm decizii sau să dăm OUG-uri care să modifice legislație. Asta este lucru pe care acest guvern nu îl poate face. Tot ce necesită modificare legislativă trebuie să se întâmple prin Parlament. Ceea ce poate că nu este chiar atât de rău”, a conchis vicepremierul interimar.
Sursa: Economica