Conform Digi24: Donald Trump și-a reafirmat săptămâna aceasta prezența pe scena mondială prin discursuri și întâlniri de înalt nivel, dar eforturile sale diplomatice par să fi expus mai degrabă limitele puterii sale, în contextul unor provocări interne și externe tot mai mari. De la un discurs-eveniment în fața Adunării Generale a ONU până la un summit crucial la Casa Albă cu liderul chinez Xi Jinping, președintele SUA a încercat să-și consolideze poziția pe plan internațional, .
Cu toate acestea, agitația diplomatică nu a reușit să disipeze percepția multor analiști că Trump este un președinte copleșit de probleme. Acestea includ extinderea conflictului cu Iranul, care a dus la creșterea prețurilor la benzină în SUA și la o scădere a popularității sale, înrăutățirea relațiilor cu aliații tradiționali și intensificarea provocărilor din partea Chinei, în special în domeniul inteligenței artificiale.
Această expunere a limitelor puterii sale vine pe fondul rezistenței crescânde din partea liderilor mondiali în probleme precum criza din Orientul Mijlociu sau războiul din Ucraina, sugerând un impas în agenda politicii externe a SUA. Situația se complică și mai mult în perspectiva alegerilor parțiale de la jumătatea mandatului din noiembrie, care ar putea restricționa și mai mult marja de manevră politică a lui Trump.
Discursul său de marți de la Națiunile Unite a reamintit, totuși, modul în care, de la preluarea mandatului, Trump a zdruncinat ordinea globală, clădită pe reguli și creată de Washington după Al Doilea Război Mondial. Adresându-se unei organizații dedicate menținerii păcii, el a lansat noi amenințări de „anihilare” a Iranului dacă acesta nu acceptă un acord, și-a apărat abordarea coercitivă față de Venezuela, declarând „câștigătorului îi revine prada”, și a lăsat să se înțeleagă că ar putea mobiliza armata SUA pentru a-și atinge obiectivele internaționale.
Cu toate acestea, discuțiile cu Xi Jinping au arătat un omolog chinez într-o poziție mai puternică, supraveghind o creștere a comerțului țării sale cu restul lumii, în timp ce SUA resimt consecințele economice ale conflictului cu Iranul.
Summitul cu Xi, rodul limitat al eforturilor
Vizita de stat a lui Xi Jinping la Casa Albă a fost bogată în fast și ceremonii, dar săracă în rezultate concrete, în ciuda unei serii de subiecte spinoase precum inteligența artificială, comerțul, Taiwanul și Iranul. Cel mai tangibil rezultat a părut a fi prelungirea cu două luni a armistițiului comercial dintre cele mai mari două economii ale lumii, care ar fi expirat inițial în noiembrie.
În timp ce Trump a manifestat reticență în a dezvălui eventuale divergențe între cele două puteri, presa de stat chineză a relatat că, în discuțiile private, Xi l-a îndemnat pe președintele SUA să se opună independenței Taiwanului, insula guvernată democratic și revendicată de China, rămânând cel mai controversat subiect în relațiile Washington-Beijing. Atitudinea aparent neconflictuală a lui Trump, în contrast cu abordarea anterioară bazată pe tarife, pare a fi influențată de controlul Beijingului asupra mineralelor rare, o materie primă esențială pentru industriile tehnologică și auto.
„Trump se vede pe sine ducându-ne înapoi într-o lume în care dreptul îl are cel mai puternic”, a declarat Brett Bruen, consilier de politică externă în administrația Obama. „Dar este de remarcat faptul că devine foarte ezitant când vine vorba de Xi Jinping și de puterea chineză în ascensiune.” Un oficial de la Casa Albă a respins ideea unui impas în politica externă a lui Trump, afirmând că declarațiile sale de la ONU „au evidențiat diversele sale succese în promovarea intereselor SUA în întreaga lume”, inclusiv în eforturile de a împiedica Iranul să obțină o armă nucleară, deși Teheranul susține că programul său nuclear are scopuri pașnice.
Războiul cu Iranul, un impas de lungă durată
Deasupra săptămânii diplomatice a lui Trump plana conflictul cu Iranul, declanșat de acesta împreună cu Israelul pe 28 februarie. Conflictul se prelungește de aproape șapte luni, perturbând aprovizionarea globală cu energie și extinzându-se către alte țări din regiune, precum Yemenul și coridorul maritim al Mării Roșii. Atitudinea sfidătoare a Iranului, în ciuda loviturilor economice și militare suferite, a devenit cea mai dificilă provocare de politică externă din cel de-al doilea mandat al lui Trump.
Președintele SUA și-a folosit discursul de la ONU pentru a-și apăra acțiunile împotriva Iranului și pentru a declara că „America s-a întors”, mai puternică ca niciodată. Totuși, după o serie de realizări inițiale în politica externă, precum încetarea focului în Gaza și capturarea liderului Venezuelei, bilanțul lui Trump în al doilea mandat este definit din ce în ce mai mult de impasuri. Având în vedere că războiul cu Iranul este extrem de nepopular și divizează baza politică a lui Trump, acesta ar putea plăti un preț la alegerile parțiale din noiembrie, când controlul Partidului Republican asupra Congresului este pus în pericol.
Liderii mondiali par să se pregătească pentru un moment în care influența președintelui SUA ar putea scădea după alegerile parțiale, cu mai puțin de doi ani și jumătate rămași până la sfârșitul mandatului său. Mulți dintre aliații europeni și asiatici au respins deja cererile lui Trump de asistență într-un conflict cu Iranul, pe care acesta l-a declanșat fără consultări prealabile. La reuniunea ONU din acest an, unii parteneri ai SUA au criticat, deși indirect, abordarea lui Trump. Președintele Franței, Emmanuel Macron, a avertizat împotriva unei „reveniri la legea junglei” la nivel global, în timp ce președintele brazilian Luiz Inacio Lula da Silva a condamnat amestecul străin în alegerile interne și a subliniat nevoia de cooperare, nu de prezență militară.
Rezistența împotriva politicilor lui Trump
Un alt semn al influenței sale în scădere este faptul că eforturile lui Trump de a presa Ucraina și Rusia spre un armistițiu limitat nu au avut succes. Deși Trump a lăudat un acord cu Danemarca și Groenlanda privind extinderea prezenței militare americane, acesta nu a reușit să obțină „deținerea” teritoriului și nici să-l preia cu forța de la un alt membru NATO.
„Acum un an, puține țări îndrăzneau să-l contrazică pe Trump”, a scris Ian Bremmer, președintele Eurasia Group. „Acum, Canada, Europa, China, Iranul, Rusia și alte țări sunt toate mai dispuse să spună «nu».” Chiar și Trump a părut să se întrebe retoric despre influența sa internațională reală: „Să vedem dacă am vreo putere. Poate că am, poate că nu. Vom afla destul de curând.”
Sursa: Digi24
