Diverse

UB: Record înscrieri admitere 2026. Câte dosare la un loc

UB: Record înscrieri admitere 2026. Câte dosare la un loc

Conform Buletin.de: Universitatea din București a înregistrat un număr record de candidaturi la sesiunea de admitere din vara 2026, atât pentru studiile de licență, cât și pentru cele de masterat. La nivelul întregii instituții, concurența medie este de 6,1 candidați pe un loc finanțat de la buget pentru licență și de 3 candidați pe un loc la masterat. Universitatea a scos la concurs 4.868 de locuri bugetate la licență și 3.252 de locuri bugetate la masterat.

Cele mai căutate specializări la Universitatea din București

Cea mai mare concurență s-a înregistrat la programul Psihologie – științe cognitive de la Facultatea de Psihologie și Științele Educației, cu 22,4 candidați pe loc la buget. Alte specializări cu aflate în top includ Chimia farmaceutică (Facultatea de Chimie) cu 16,9 candidați pe loc, Administrarea Afacerilor (Facultatea de Administrație și Afaceri) cu 16,4 candidați pe loc, Biologia (Facultatea de Biologie) cu 10,8 candidați pe loc și Pedagogia învățământului primar (Facultatea de Psihologie și Științele Educației), de asemenea cu 10,8 candidați pe loc.

La nivelul studiilor de masterat, cele mai mari concurențe pe locurile bugetate s-au înregistrat tot la programe din cadrul Facultății de Psihologie și Științele Educației. Psihologia clinică – evaluare și intervenție terapeutică a avut 16,9 candidați pe loc, Psihologia organizațională și managementul resurselor umane a înregistrat 13,1 candidați pe loc, iar Terapii cognitiv-comportamentale a avut 12,7 candidați pe loc. De asemenea, au atras un număr mare de aplicanți programe precum Strategii de marketing online și managementul vânzărilor de la Facultatea de Administrație și Afaceri (12,2 candidați pe loc) și Științe penale de la Facultatea de Drept (10,9 candidați pe loc).

Creșteri semnificative ale numărului de candidați

Reprezentanții Universității din București au semnalat creșteri semnificative ale numărului de candidați față de sesiunea de admitere anterioară. La programele de licență Geofizică și Geologie de la Facultatea de Geologie și Geofizică, numărul candidaților a crescut cu 630%, respectiv 240%. Programul de licență Fizică de la Facultatea de Fizică a înregistrat o creștere de 67%, ajungând la 195 de candidați. Asistența socială și Resurse umane, ambele de la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, au consemnat creșteri de 50%, respectiv 48%.

Dreptul, de la Facultatea de Drept, a înregistrat o creștere a numărului de candidați cu 38%. Comunicarea și Relațiile Publice de la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a înregistrat o creștere de 21,1%. Programele de Chimie farmaceutică și Chimie medicală de la Facultatea de Chimie au înregistrat creșteri de 18,7%, respectiv 18,2%. La Facultatea de Administrație și Afaceri, programul Administrarea afacerilor a înregistrat o creștere de 8,1%, iar Marketing a marcat o creștere de 3,3%.

UMF „Carol Davila” înregistrează un număr record de aplicanți

Aproape 7.000 de candidați au concurat pentru cele 1.947 de locuri disponibile la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București în sesiunea de vară 2026. Dintre acestea, 1.291 sunt locuri finanțate de la bugetul de stat, iar 656 sunt locuri cu taxă. Acesta reprezintă cel mai mare număr de înscriși din istoria recentă a instituției medicale. Numărul total de candidați din acest an a fost de 6.916.

Repartizarea candidaților pe facultăți arată 2.727 de aplicanți pentru Facultatea de Medicină, 800 pentru Facultatea de Stomatologie și 107 pentru Facultatea de Farmacie. Un interes deosebit s-a manifestat și pentru Facultatea de Moașe și Asistență Medicală, unde s-au înscris 3.282 de candidați pentru cele cinci programe de licență. Astfel, Asistența Medicală Generală a atras 909 candidați, Tehnică Dentară 790, Balneofiziokinetoterapie și Recuperare 680, Radiologie și Imagistică 542, iar programul Moașe a înregistrat 88 de candidați.

Sursa: Buletin.de