Conform Descopera: Cum copilăria ne modelează relațiile de adult
Oamenii se raportează diferit la relații, unii manifestând teamă de abandon, în timp ce alții au o încredere sporită în cei din jur. Cercetările desfășurate de psihologul britanic JOHN BOWLBY au adus lumină asupra acestui aspect, sugerând că legăturile formate în primii ani de viață cu persoanele de îngrijire influențează fundamental modul în care ne raportăm la ceilalți pe parcursul vieții.
JOHN BOWLBY, născut în 1907 la LONDRA, a studiat psihologia și științele preclinice la CAMBRIDGE, continuându-și ulterior formarea în medicină și specializându-se în psihiatrie și psihanaliză. Interesul său profund pentru dezvoltarea copilului și dinamica relațiilor părinte-copil s-a conturat în perioada în care a lucrat cu minori instituționalizați și cu copii separați de familiile lor în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Observațiile sale din acea perioadă au revoluționat modul în care era înțeleasă psihologia dezvoltării.
Teoria atașamentului, o piatră de temelie
În 1951, JOHN BOWLBY a publicat pentru Organizația Mondială a Sănătății raportul „Maternal Care and Mental Health”, iar în 1969 a lansat primul volum din monumentala sa trilogie „Attachment and Loss”, lucrare care avea să consacre teoria atașamentului.
Potrivit teoriei sale, atașamentul reprezintă legătura emoțională esențială pe care un copil o dezvoltă cu persoana care îi oferă îngrijire și protecție. Această legătură nu este doar o simplă afecțiune, ci un mecanism primordial de supraviețuire. Copilul caută proximitatea adultului pentru a se simți în siguranță atunci când se confruntă cu frica, oboseala sau vulnerabilitatea. Prin aceste interacțiuni repetate, copilul își formează o imagine despre sine, despre ceilalți și despre lume, stabilind dacă mediul este sigur, dacă oamenii pot fi de încredere și dacă propriile nevoi sunt legitime și merită să fie ascultate.
Copilăria, fundația relațiilor mature
JOHN BOWLBY susținea că experiențele din copilărie devin modele comportamentale, după care oamenii își construiesc ulterior relațiile. Un copil care beneficiază de afecțiune constantă și de un răspuns prompt la nevoile sale are o probabilitate mai mare să dezvolte un atașament sigur. La maturitate, acești indivizi tind să aibă o încredere mai mare în ceilalți și să gestioneze conflictele într-un mod constructiv.
Pe de altă parte, experiențele marcate de respingere, instabilitate emoțională sau lipsă de disponibilitate din partea figurilor de atașament pot influența modul în care adultul percepe apropierea, încrederea și riscul de abandon. Totuși, psihologii subliniază că aceste tipare nu sunt imuabile. Ele pot fi transformate prin experiențe pozitive, relații sănătoase și, dacă este necesar, prin psihoterapie.
Numeroase studii desfășurate în ultimele decenii au confirmat multe dintre observațiile inițiale ale lui BOWLBY. Cercetările arată o corelație puternică între relațiile stabile și sigure din copilărie și o mai bună reglare emoțională, o încredere crescută în sine și o capacitate sporită de a construi relații sociale armonioase. Teoria atașamentului a influențat, de asemenea, practicile din domeniul serviciilor sociale, adopțiilor, plasamentului familial și a îngrijirii nou-născuților în spitale, punând un accent deosebit pe menținerea unei legături constante cu figura principală de atașament.
JOHN BOWLBY a decedat în 1990, însă ideile sale continuă să fie printre cele mai influente în psihologia modernă. Astăzi, discuțiile despre atașamentul sigur, anxios sau evitant pornesc, în mare măsură, de la cercetările sale. Cea mai importantă concluzie pe care a lăsat-o moștenire este că, deși relațiile din primii ani de viață au o importanță covârșitoare, ele nu ne condamnă definitiv. Oamenii au capacitatea de a-și modifica stilurile relaționale prin experiențe emoționale pozitive și prin cultivarea unor relații bazate pe încredere. JOHN BOWLBY a publicat primul volum din trilogia sa „Attachment and Loss” în 1969.
Sursa: Descopera
